Constantin Chiriac și actorii TNRS joacă la Théâtre de la Ville-Paris

 Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) va juca, de Ziua Națională a României, pe una dintre cele mai renumite scene ale Europei și ale lumii, la Paris, spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri…”, în regia lui Silviu Purcărete, cu actorul Constantin Chiriac în rolul principal. Evenimentul este programat la Théâtre de la Ville-Paris, Espace Pierre Cardin, în 1 decembrie, la ora 19.00. Spectacolul va putea fi urmărit și online, pe Scena Digitală.

Spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri...” este o mărturisire că toți avem nevoie să visăm, să ne jucăm, să căutăm acel loc de la capătul curcubeului, unde nu mai contează anii sau ierarhiile sociale, ci doar bucuria de a ne întâlni cu marea poezie a lumii.

Sub bagheta maestrului Silviu Purcărete și susținută principalul său interpret, Constantin Chiriac, alături de actorii TNRS, Poezia este la ea acasă, tot așa cum frumusețea, simplitatea și emoția intră într-un dialog firesc cu publicul de toate vârstele. 

„Constantin Chiriac este custodele unui tezaur de poezie absolut uriaș, atât calitativ cât și cantitativ. Am fost mereu fermecat de această calitate a dânsului și de aici provine ideea de a împărtăși și publicului pe scenă ceva din farmecul acesta al lui mai puțin cunoscut. În general, despre domnul Chiriac sunt cunoscute energia, puterea, strălucirea viguroasă, dinamismul, și mai puțin latura misterioasă, de sensibilitate și fragilitate, pe care am considerat că merită să o celebrăm, în conjuncție cu talentul și entuziasmul colegilor actori pe care îi are alături de el”, a declarat Silviu Purcărete.

Spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri...” va fi difuzat online, cu subtitrare în limbile franceză și engleză, pe www.scena-digitala.ro, fiind disponibil pentru vizionare începând din 1 decembrie, ora 20.00, până în data de 2 decembrie, ora 4.00.

„Reprezentația pe care o vom susține la Paris, de Ziua Națională a României, se bucură de o primire extraordinară. Toate locurile sunt deja rezervate, fapt care ne bucură nespus. Datorită acestei cereri foarte mari, am decis să oferim spectacolul în mod gratuit pe scena-digitala.ro, timp de opt ore, pentru toți cei care nu au reușit să-și facă rezervare. În același timp, este cadoul nostru de Ziua Națională pentru publicul din Sibiu, din România și de pretutindeni. Ne bucurăm de dialog și colaborare extraordinare cu Ministerul Culturii din România, Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Paris, Ministerul Afacerilor Externe din România, Ambasada României din Franța și Ambasada României la UNESCO Paris”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

„Jocuri, vorbe, greieri...” a avut premiera în septembrie 2022. A fost unul dintre primele spectacole sold-out în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2023 și invitat special la Festivalul Național de Teatru 2023.

Prezentarea spectacolului la Paris, de Ziua Națională a României, este o ocazie deosebită de a împărtăși publicului din afara țării cultura română și de a reafirma locul ei alături de marile culturi ale lumii.

Turneul TNRS în Franța este susținut de Ministerul Culturii din România și de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Théâtre de la Ville-Paris.

 

.......

 

JOCURI, VORBE, GREIERI…

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoş Buhagiar

Muzică originală: Vasile Şirli

Coregrafia: Adriana Bârză-Cârstea

În distribuție: Constantin Chiriac, Adrian Neacşu, Ali Deac, Cătălin Neghină, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Cristian Stanca, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Diana Văcaru-Lazăr, Eduard Pătrașcu, Emőke Boldizsár, Fabiola Petri, Ioana Blaga Frunzescu, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Pali Vecsei, Viorel Rață

Păpuși: Sandu Marian, Ionuț Brancu

Asistentă regie și sufleur: Sanda Anastasof

Manager proiect: Claudia Maior

Responsabil marketing: Denisa Bar

Regizor tehnic: Ovidiu Coca

 

 

27-Nov-2023
TNRS