Constantin Chiriac a decernat, la Berlin, steaua pe Aleea Celebrităților pentru Sasha Waltz

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a decernat, la Berlin, în 28 februarie, distincția pentru Aleea Celebrităților artistei Sasha Waltz. Una dintre cele mai apreciate coregrafe, dansatoare și regizoare din lume, Sasha Waltz a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu în anul 2022, când nu a putut fi prezentă, motiv pentru care a fost organizată această ceremonie la Ambasada României de la Berlin.

„Am decernat, la Berlin, la Ambasada României în Republica Federală Germania, distincția pentru Aleea Celebrităților artistei Sasha Waltz, împreună cu doamna ministru al Culturii din România Raluca Turcan. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții marilor teatre și instituții de spectacol din Berlin, artiști și invitați speciali. A fost extraordinar!

Doamna Ministru a avut un discurs foarte bun, despre marile nume, mai ales femei, care devin exemple pentru tânăra generație! Toți vorbitorii germani au fost foarte impresionați de forța și viziunea Festivalului de la Sibiu! Sasha Waltz, în cuvântul de mulțumire s-a așezat în genunchi în semn de prețuire pentru #FITS! 

Mulțumim doamnei Ambasador. E.S. Adriana-Loreta STĂNESCU, întregii ambasade pentru organizarea de foarte bună calitate și pentru sprijin. O seară unică, plină de proiecte pentru viitor!

După trei zile de întâlniri cu artiști, instituții, universități, personalități politice și culturale ale Berlinului, creionăm un parteneriat strategic cu RF Germania! Mulțumim Ministerului Culturii din Romania și Institutului Cultural Român pentru implicare și pentru sprijinul pe care ni-l acordă!”, a declarat Constantin Chiriac.

 
@Diana Păun


Sasha Waltz este una dintre cele mai apreciate coregrafe, dansatoare și regizoare din lume. După ce a urmat studiile instituției School of New Dance Development din Amsterdam, și-a îndreptat atenția înspre noile direcții postmoderne ale scenei de dans din New York. În 1986 și 1987 colaborează cu companiile Pooh Kaye, Yoshiko Chumo & School of Hard Knocks și Lisa Kraus & Dancers. La începutul anilor ’90 se întoarce în Berlin, unde elaborează noi abordări coregrafice. În 1993, înființează, alături de Jochen Sandig, compania de dans Sasha Waltz & Guests. Între 2000 și 2004 activează ca director al instituției Schaubühne. În acest timp creează spectacolele de dans Travelogue și Körper și instalația-dans imersivă insideout, care se bucură de un succes internațional răsunător. În anii care urmează, își îndreaptă atenția înspre revitalizarea unor lucrări celebre de operă și balet prin intermediul tehnicilor dansului contemporan. Aceste eforturi au născut trei spectacole (Dido & Aeneas, în 2005; Medea, în 2007; Matsukaze, în 2011) care impun un nou gen – opera coregrafică. Printre spectacolele sale remarcabile se mai numără Sacre (2013), bazat pe Ritualul primăverii al lui Igor Stravinski, Kreatur (2017), creat în colaborare cu Soundwalk Collective și designerul de costume Iris van Herpen, și Exodus (2018). În prezent, Sasha Waltz se află la conducerea Baletului de Stat din Berlin, împreună cu Johannes Öhman.

Pentru meritele sale deosebite, Sasha Waltz a primit Crucea Federală Germană de Merit, fiind aleasă, în 2013, membră a Academiei de Arte din Berlin.

 
@Diana Păun


@Diana Păun


 
@Diana Păun

01-Mar-2024
TNRS