FOCUS
info

„Pilafuri și parfum de măgar”, regia Silviu Purcărete, se difuzează online de Ziua Mondială a Teatrului

27-Mar-2020

Ziua Mondială a Teatrului celebrată online, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu 

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu difuzează în premieră absolută online, în această seară, de la ora 19:00, primul spectacol pus în scenă la Sibiu de regizorul Silviu Purcărete: „Pilafuri și parfum de măgar”, spectacol ce are la bază texte alese de Silviu Purcărete și Alain Garlan din „O mie și una de nopți”. Spectacolul este o producție din anul 2001 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și a naționalului sibian, pe muzica lui Vasile Șirli. Scenografia este realizată de Helmut Sturmer. Programul transmisiilor online va fi urmat sâmbătă, 28 martie 2020, de un alt spectacol semnat de Silviu Purcărete, „Cumnata lui Pantagruel”, iar duminică, 29 martie 2020, TNRS va difuza unul dintre cele mai noi spectacole din repertoriu, „Femei”, concept spectacol Raluca Iani. 

Nume sonore ale scenei românești de teatru au făcut parte în anul 2001 din distribuția spectacolului „Pilafuri și parfum de măgar”: Diana Văcaru-Lazăr, Valer Dellakeza, Virgil Flonda (†), Ilie Gheorghe (†), Angel Rababoc, Ovidiu Moț (†), Cristian Stanca – actor cunoscut al TNRS, care a fost totodată și asistent de regie, Diana Fufezan, Delia Ghiță, Antonia Ilie, Michaela Mihai, Ofelia Popii, Mirona Iona Tatu, Florentina Țilea, Codruța Vasiu, Haricleea Bădescu, Liviu Cheloiu, Adrian Neacșu. Din distribuție au făcut parte și studenții de atunci ai școlii de teatru de la Sibiu, astăzi actori cunoscuți ai scenei românești: Denise Ababei, Oana Ceaușu, Nicoleta Fruman, Silvana Naghi, Veronica Popescu, Eleonora Poșircă, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Miruna Vaju, Florin Coșuleț, Alin Olteanu, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru

„Pilafuri și parfum de măgar a fost primul spectacol pus în scenă la Sibiu, de Silviu Purcarete! Marele regizor a fost prezent la FITS de la prima ediție cu „Decameronul”, de la Teatrul din Râmnicu Vâlcea, apoi cu marile spectacole ale Teatrului Național din Craiova, inclusiv „Danaidele”, jucat în sala de sport a Academiei Forțelor Terestre. Avem, din fericire, și un documentar al repetițiilor realizării acestui spectacol, pe care îl vom difuza în viitor! Dacă vă uitați pe distribuția spectacolului veti vedea tineri actori, prima promoție a școlii de teatru de la Sibiu precum și studenții de atunci, deveniți azi vedete ale scenelor de teatru si film. Îi veți descoperi deasemenea, pe inegalabilii Virgil Flonda, Ilie Gheorghe si Valer Dellakeza! Vom rosti împreuna cu Domnul Eminescu: «Vede-n capăt începutul. Cine știe să le învețe!» Vizionare plăcută!” Constantin Chiriac, director general TNRS  

Programul complet al evenimentelor TNRS, online, de Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie 2020: 

Ora 17:00 
Conferință specială FITS și TNRS
Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete 
Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin

Ora 19:00
Pilafuri și parfum de măgar, regia Silviu Purcărete 

Ora 20:30 
Fotoliul cu povești și poezie – povești pentru copii și părinți în lectura actorilor Ofelia Popii, Ciprian Scurtea și a fetiței lor Sofia Luna 

Ora 21:00 
Seară de lectură cu actorii secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Evenimentele vor fi difuzate pe canalele oficiale de comunicare online ale TNRS: site, YouTube, Facebook. Transmisiile secției germane vor fi difuzate pe pagina oficială de Facebook a secției germane a TNRS. Vizionarea spectacolelor difuzate online este gratuită, TNRS nu percepe bilet pentru evenimentele difuzate pe internet.
  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Constantin Chiriac moderează conferința de lansare a platformei Raiffeisen Art Proiect

Raiffeisen Art Proiect își deschide stagiunea virtuală pentru publicul iubitor de artă și cultură ● Raiffeisen Art Proiect - Stagiune Virtuală este o platformă pe care se vor găsi spectacole și proiecte culturale sprijinite de Raiffei..

citeste tot articolul

232 de ani de teatru, la Sibiu! Maraton de evenimente online, astăzi la TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește astăzi 232 de ani de existență printr-un maraton de evenimente difuzate online. Timp de 12 ore TNRS va difuza în mediul digital: pe site, pagina de Facebook și canalul de YouTube, re..

citeste tot articolul

Program #TNRSonline 18 - 31 mai 2020

Program transmisii online Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pentru perioada 18 - 31 mai 2020 Luni, 18 mai 2020 Ora 17:00 Conferințele speciale FITS și TNRS Constantin Chiriac în dialog cu Părintele Necula:..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link