FOCUS
info

Patru evenimente, trei zile, un singur om: Constantin Chiriac, la Iași și Ploiești

03-Nov-2016

Medalie de aur din partea Universității Naționale de Arte Iași
Constantin Chiriac primește astăzi, 3 noiembrie 2016, din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, medalia UNAGE, în cadrul unei festivități de decernare, care se desfășoară la sediul Rectoratului Universității, în Sala „Eduard Caudella”.


„Este emoționant faptul că Iașiul, care m-a format pe când eram elev al Liceului Costache Negruzzi, îmi acordă, prin Universitatea de Arte, această distincție. Asociez această medalie cu prima mea întâlnire cu teatrul în calitate de elev și adolescent, cu primele spectacole pe care le-am văzut și primele roluri pe care le-am jucat, pe vremea când visam ceea ce azi este realitate”, a declarat Constantin Chiriac.

Domnule și frate Eminescu se joacă în premieră la Ateneul Tătărași
Începând cu ora 17:00, pentru prima dată la Ateneul Tătărași, actorul Constantin Chiriac reconstituie într-un recital extraordinar, un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, ce explorează legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români. Spectacolul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc.

„Este o mare plăcere să pot să joc Domnule și frate Eminescu pentru foștii mei colegi de liceu, pentru toți prietenii și toate rudele mele, dar mai ales, pentru studenții de la Universitatea de Arte și pentru elevii liceelor din Iași, unii dintre ei fiind posesori ai premiului Constantin Chiriac pe care-l decernez an de an în Prisăcani, localitatea natală.
Este o premieră deoarece mă aflu pentru prima dată, în calitate de actor, pe scena Ateneului din Tătărași. Când am conceput spectacolul Eminescu – Creangă, am avut tot timpul în minte cele două statui, cea a lui Creangă și cea a lui Eminescu, precum și teiul lui Eminescu din Parcul Copou, dar și Bojdeuca din Țicău, cu toate poveștile ei”, a mărturisit directorul general al naționalului sibian.

Constantin Chiriac, moderatorul Galei „Scriitorii Anului”
Vineri, 4 noiembrie 2016, de la orele 17:00, la Sala Chopin, Palas Iaşi, are loc prima ediție a Galei „Scriitorii Anului”, patronată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Primăria Municipiului Iaşi, organizată de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Culturală Poezia Iaşi şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Gala se va desfășura în prezența lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România și va fi moderată de Constantin Chiriac.

„Sunt bucuros să mă implic în Gala Scriitorii Anului, după proiectul început la Alba Iulia cu premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor. La Iași m-am întâlnit cu primii scriitori care mi-au păstorit pașii în copilărie și tinerețe. Formarea mea ca recitator s-a legat de prietenia cu marii scriitori ai țării pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului și cu care am făcut sute de recitaluri. Este o onoare și o bucurie să pot să moderez acest dialog cu publicul iubitor de poezie și cu scriitorii care, prin excelența lor, merită aceste premii.”

În 6 noiembrie, de la ora 16:30, în cadrul Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploiești, Constantin Chiriac va susține recitalul Metanie ție, Părinte, la Catedrala Sf. Andrei. Un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Constantin Chiriac moderează conferința de lansare a platformei Raiffeisen Art Proiect

Raiffeisen Art Proiect își deschide stagiunea virtuală pentru publicul iubitor de artă și cultură ● Raiffeisen Art Proiect - Stagiune Virtuală este o platformă pe care se vor găsi spectacole și proiecte culturale sprijinite de Raiffei..

citeste tot articolul

232 de ani de teatru, la Sibiu! Maraton de evenimente online, astăzi la TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește astăzi 232 de ani de existență printr-un maraton de evenimente difuzate online. Timp de 12 ore TNRS va difuza în mediul digital: pe site, pagina de Facebook și canalul de YouTube, re..

citeste tot articolul

Program #TNRSonline 18 - 31 mai 2020

Program transmisii online Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pentru perioada 18 - 31 mai 2020 Luni, 18 mai 2020 Ora 17:00 Conferințele speciale FITS și TNRS Constantin Chiriac în dialog cu Părintele Necula:..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link