FOCUS
info

La mulți ani, Johanna Adam!

01-Aug-2019

Astăzi este ziua de naștere a actriței TNRS Johanna Adam, cunoscută publicului de pe scena Secției Germane a naționalului sibian.

Johanna Adam născută la data de 31 iulie 1978, în Sibiu, după o licență în Actorie obținută în 2001 la Universitatea de Vest Timișoara și un masterat în Arta actorului de teatru de animație obținut în 2014 la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, s-a alăturat trupei de actori ai Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Pe lângă regia spectacolului Chaos din 2013, Johanna Adam a realizat, în cadrul instituției culturale sibiene, mai multe roluri în spectacole importante ale Secției Germane, printre care putem aminti Contra democrației (regia: Alexandru Dabija), „Cu mulțumirile firmei”, regia Theodor-Cristian Popescu, „Contra progresului”, regia: Reinhold Tritscher, „Amadeus” regia: Gavriil Pinte, „Yvonne”, regia Botond Nagy, „Martiri”regia: Radu Nica, „Woyzeck” regia: Alexa Visarion, „ Falsche Schlange / Șarpele în iarbă”, R: Rafael Kohn ori „Încoace și încolo” regia: Alexander Rimenschneider. Toate spectacolele Secției Germane a TNRS se joacă în limba germană cu traducere în limba română.
De asemenea, Johanna Adam face parte și din distribuția spectacolelor „Faust”, regia: Silviu Purcărete și „Povestea prințesei deocheate”, regia: Silviu Purcărete. Informații pe larg despre activitatea artistică a actrței Johanna Adam, pe site-ul oficial al teatrului.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Constantin Chiriac moderează conferința de lansare a platformei Raiffeisen Art Proiect

Raiffeisen Art Proiect își deschide stagiunea virtuală pentru publicul iubitor de artă și cultură ● Raiffeisen Art Proiect - Stagiune Virtuală este o platformă pe care se vor găsi spectacole și proiecte culturale sprijinite de Raiffei..

citeste tot articolul

232 de ani de teatru, la Sibiu! Maraton de evenimente online, astăzi la TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește astăzi 232 de ani de existență printr-un maraton de evenimente difuzate online. Timp de 12 ore TNRS va difuza în mediul digital: pe site, pagina de Facebook și canalul de YouTube, re..

citeste tot articolul

Program #TNRSonline 18 - 31 mai 2020

Program transmisii online Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pentru perioada 18 - 31 mai 2020 Luni, 18 mai 2020 Ora 17:00 Conferințele speciale FITS și TNRS Constantin Chiriac în dialog cu Părintele Necula:..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link