Un caleidoscop al ființei atât de bizar, plutitor, poetic și disperat de abisal, în care personajele se luptă continuu pentru prima și ultima întrebare. În piesa lui Wolfram Lotz „Mesaje spre univers” se pun întrebările foarte elementare: Avem noi, oamenii, vreun sens aici pe pământ sau este totul inutil? Personajele pe care Lotz le descrie sunt neajutorate și aflate în căutare, chiar melancolice, dar își privesc totuși soarta cu mult de umor. Piesa, care cu direcțiile sale scenice imposibile și nenumăratele note de subsol a fost descrisă odată ca „cea mai megalomană, mai inteligentă, cea mai ireală și cea mai obraznică [piesă] a dramaturgiei contemporane”, sfidează fermecător toate regulile dramei clasice. O configurație experimentală este creată prin diferite straturi ale realității care pune întrebarea: ce rol mai pot juca dorurile și temerile individuale într-o lume din ce în ce mai definită de rețelele „sociale”? Este totul doar reziduu spațial? Cu toate acestea, Lotz nu numai că ridică mari probleme, dar pune și provocări regizorului: și anume, trebuie sa treacă peste mări, oceane și perioade istorice, notele de subsol trebuie jucate, nivelurile metateatrale puse în scenă, publicul trebuie implicat și mai trebuie găsit un politician din timpurile noastre care să poată trimite mesajele în spațiu.

Cu participarea trupei Art Attack