focus
info

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și compania Autoklass, un parteneriat pentru comunitate

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și compania Autoklass au anunțat încheierea unui parteneriat strategic, care are obiectivul de a susține desfășurarea evenimentelor culturale derulate de cele două instituții, în anul 2021. Autoklass devine, astfel, partenerul de mobilitate al FITS și al TNRS, grație preocupării companiei de a se implica în viața socială și culturală a comunităților în care &..
focus
info

„AICI” - despre geografii ale libertății, în cel mai recent performance în premieră la TNRS

7 tineri talentați explorează sensurile libertății alături de artistul Motanu' în cea mai recentă premieră în parteneriat cu TNRS, „AICI”. Sâmbătă, 17 iulie 2021, a avut loc premiera performance-ului coordonat de Bobi Pricop, cu muzica semnată AFO, în cadrul proiectului european „LIBERTY”, urmând ca în 29 august 2021 să fie prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. „Beneficiarii dire..
focus
info

„Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, în august, pe scena Naționalului sibian. Alte patru producții TNRS îi așteaptă pe iubitorii de teatru în aceeași perioadă

Cinci dintre cele mai apreciate producții ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) – „Faust”, „Mici crime conjugale”, „Povestea prințesei deocheate”, „De cealaltă parte a lumii” și „Autobahn” – fac parte din programul primei jumătăți a lunii august, iar biletele sunt puse în vânzare. „Faust”, după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, va fi re..
focus
info

„LIBERTY” a desemnat finaliștii pentru un spectacol în premieră la TNRS

7 tineri vor face parte din performance-ul „Aici”, coordonat de Bobi Pricop, în urma atelierelor creative organizate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în perioada 28 iunie - 7 iulie 2021, în cadrul proiectului european „LIBERTY”. Adolescenții care au ales să-și exprime personalitatea prin arte precum hip-hop, dans sau teatru vor fi acum protagoniștii celei mai recente producții în parteneriat cu Naționalul sibian. În 17 ..
focus
info

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, primul mare festival din Europa Centrală și de Est: peste 600 de spectacole și artiști din 37 de țări, reuniți sub tema „Construim speranța împreună”

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, de pe toate continentele, pentru ceea ce va însemna cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent. Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinț..
focus
info

SECȚIUNEA DE SPECTACOLE-LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”. Program iulie 2021

Miercuri, 7 iulie 2021 - ora 19:00 „Păcălitele”, după „Justiție”, „Justiție română”, „Așa gânesc românii”, „Întârziere” și poeziile „Glic” și „Sf. Ionu”), de I. L. Caragiale – cu: Liviu Vlad, Viorel Rață, Ioana Blaga Frunzescu, Ștefan Tunsoiu. Muzica originală semnată Gabriela Neagu. Spectacol-lectură coordonat de actrița Ioana Blaga-Frunzescu Miercuri..
focus
info

Tradiții TO GO. Program iulie 2021

Joi, 8 iulie 2021, ora 10:00 „Pricopul”, de și cu Serenela Mureșan Joi, 15 iulie 2021, ora 10:00 „Ciurica”, cu Mihai Coman, de Serenela Mureșan. Marți, 20 iulie 2021, ora 10:00 „Sântilie”, cu Serenela Mureșan și Cendana Trifan, de Serenela Mureșan..
focus
info

Actori.SB.online – Daruri teatrale. Program iulie 2021

Joi, 1 iulie 2021 Ora 21:00 „Tanța și Costel”, scene de Ion Băieșu, cu Diana Fufezan și Pali Vecsei Vineri, 2 iulie 2021 Ora 21:00 Monolog din „Fata de mătase artificială“, cu Fabiola Petri Marți, 6 iulie 2021 Ora 21:00 „Amintiri cicatrizate”, texte din Mihai Eminescu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Ion Creangă și poezii populare,..
focus
info

Două premiere și un spectacol cadou pentru abonații Scenei Digitale în luna iulie: „Conferința iraniană”, „Oscar și Buni Roz” și „Caii cerului”

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în luna iulie, două spectacole în premieră pe Scena Digitală: „Conferința iraniană” și „Oscar și Buni Roz”, și spectacolul cadou „Horses in the Sky” / „Caii cerului”, exclusiv pentru abonații platformei. Aceste trei producții se adaugă repertoriului bogat deja existent al Scenei Digitale, toate spectacolele fiind înregistrate în condiții de calitate HD a sunetulu..
focus
info

În 8-11 iulie 2021, Festivalul Filmului Francez ajunge la Sibiu. PROGRAMUL COMPLET

Ajuns la cea de-a 25-a ediție, Festivalul Filmului Francez sosește și în acest an la Sibiu. În perioada 8-11 iulie, iubitorii de film sunt invitați la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA - UniCredit, Sala „Lulu”, pentru a viziona șase producții importante din cinematografia francofonă contemporană. Aclamate deja de publicul occidental și de critica de specialitate, filmele poartă semnătura regizorală a unor nume consacrate, precum Maurice Pialat, Louis Garrel sau F..
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Școala de teatru de la Sibiu, distinsă cu trei premii la Gala Tânărului Actor HOP 2021

Studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu au obținut trei premii la Gala Tânărului Actor HOP 2021, desfășurată zilele trecute la Alba-Iulia, distincțiile fiind o reconfirmare a valo..

citeste tot articolul

Reprezentațiile lunii septembrie la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu: premiera „Bookpink”, „Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, alături de alte producții apreciate

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) oferă publicului, în luna septembrie, o serie de reprezentații teatrale, între care premiera „Bookpink” și spectacolele „Faust” și „Povestea prințes..

citeste tot articolul

Premierele lunii septembrie pe Scena Digitală: „Călătoriile lui Gulliver”, în regia lui Silviu Purcărete, și „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă abonaților, în luna septembrie, premierele „Călătoriile lui Gulliver”, un spectacol în regia lui Silviu Pur..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link