FOCUS
info

TNRS prezintă în această seară spectacolul „Behind the wall” la Palermo.
Un spectacol ce tratează cu acuitate și empatie tema migrației.

11-Jul-2018

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în această seară, 11 iulie 2018, de la ora 22:00, la biserica Santa Maria dello Spasimo Palermo, spectacolul „Behind the wall”, spectacol ce îi are în distribuție pe actorii TNRS Diana Fufezan și Ali Deac. Spectacolul face parte din cadrul proiectului VOICES (Voices of Solidarity), proiect finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

„Behind the wall”, un spectacol despre tema migrației, inspirat de interviurile unor refugiați
Spectacolul TNRS „Behind the wall” tratează tema migrației, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel mondial, dar mai ales în spațiul european. Artistul grafic Dan Perjovschi, parte din echipa artistică a proiectului, reflectă prin deselene sale, cu acuitate, dar într-o notă puternică a empatiei, subiectul controvesat al migrației. Elemente ce țin de artă urbană, teatru, dans, muzică, aduse în spectacol de echipa de creatori, vin să susțină necesitatea dezbaterii și conștientizării problematicii refugiaților din Europa. Mesajul spectacolului este transmis pe de o parte prin desenele de tip comentariu social realizate de Dan Perjovschi și pe de altă parte prin monologurile transpuse în mișcare de către actorii Diana Fufezan și Ali Deac, sub coordonarea coregrafei Adriana Bârză – Cârstea. Monologurile non verbale ale celor doi actori din distribuția spectacolului concentrează forța gândurilor, ideilor, trăirilor și stărilor regăsite în interviurile unor refugiați din Siria, Afganistan, Republica Democrată Congo, Somalia și România. Spectacolul „Behind the wall” a fost prezentat pentru prima data publicului, în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.

Proiectul VOICES, din cadrul căruia face parte spectacolul „Behind the wall”, presupune, pe de o parte, patru noi spectacole de teatru, de tip outdoor, create în Marea Britanie, Germania, Italia și România, care vor fi prezentate în fiecare dintre țările partenere, iar pe de altă parte, cinci parade artistice, create și susținute în Palermo, Hamburg, Londra și Leicester. În cadrul evenimentelor vor fi implicați sute de localnici, refugiați ajunși recent în locurile respective și persoane în căutare de azil, astfel încât un număr cât mai mare de oameni cât mai diferiți să se întâlnească. Tema paradelor programate în spații publice va fi „Welcome”, iar oamenii sunt încurajați să se alăture, accesul fiind gratuit. Partenerii acestui proiect sunt: ArtReach, festivalul de artă stradală Altonale GmbH (Hamburg, Germania), muzeul pentru copii Explora - Il Museo Dei Bambini (Roma, Italia), agenția de dezvoltare comunitară CESIE (Palermo, Italia) și instituția culturală organizatoare a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” (Sibiu, România).

Echipa artistică a spectacolului „Behind the wall”:
Concept şi coregrafie: Adriana Bârză-Cârstea
Artist grafic: Dan Perjovschi
Muzica: Claudiu Urse
Performeri: Diana Fufezan, Ali Deac
Manager de proiect: Ioana Băilă (Paștiu)
  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

TNRS suplimentează numărul de spectacole cu piesa „Un tramvai numit Popescu”, în septembrie.

La cererea publicului, după ce toate celelalte reprezentații programate inițial în perioada iulie – septembrie au fost vândute integral, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a programat în luna septembrie patru spe..

citeste tot articolul

Cinci spectacole sold out și o modificare în programul de spectacole al lunii iulie: „Faust”, o nouă reprezentație în această lună.

Programul de spectacole al lunii iulie, de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, a suferit, din cauza îmbolnăvirii unui actor, o modificare. Astfel, în locul reprezentației spectacolului „Bărbate, treci la fapte!&rdqu..

citeste tot articolul

TNRS prezintă în această seară spectacolul „Behind the wall” la Palermo.
Un spectacol ce tratează cu acuitate și empatie tema migrației.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în această seară, 11 iulie 2018, de la ora 22:00, la biserica Santa Maria dello Spasimo Palermo, spectacolul „Behind the wall”, spectacol ce îi are în distribuție..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
IFA
link