FOCUS
info

TNRS prezent la Paris în această lună, cu șapte spectacole, în cadrul Sezonului România – Franța 2019

10-Dec-2018

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va prezenta la Paris, în perioada 11 – 18 decembrie 2018, spectacolele de teatru „Antisocial” de Bogdan Georgescu (11, 12 și 13 decembrie), „Oameni obișnuiți” de Gianina Cărbunariu (15, 16 și 17 decembrie) și un concert de muzică tradițională românească, în interpretarea Grupului Iza din Maramureș (18 decembrie). Toate cele șapte evenimente fac parte din proiectul Focus România la Théâtre de la Ville (Paris), proiect organizat în parteneriat cu naționalul sibian și inclus în programul Sezonul România – Franța 2019.

„Oameni obișnuiți” și „Antisocial”, două producții reprezentative pentru noua scenă de teatru românească

„Oameni obișnuiți”, spectacol realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018, a avut premiera la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în data de 13 mai 2016. Spectacolul face o radiografie a corupției la nivel european, aducând în prim-plan „whistleblower-ii” sau „avertizorii de integritate”, datorită cărora sunt făcute publice ilegalități de la locul de muncă. Spectacolul are la bază interviuri ale persoanelor ale căror vieți s-au schimbat radical odată ce au ales să vorbească despre neregulile și abuzurile pe care le-au întâlnit la locul de muncă.

„Avertizorii de integritate erau, pur și simplu, buni angajați care își făceau treaba conștiincios și, de aceea, li s-a părut normal să vorbească, să atragă atenția superiorilor, atunci când au descoperit anumite abuzuri, nereguli în mediul lor de lucru. Aceste abuzuri sau nereguli nu priveau propria persoană, ele aveau însă ca efect un risc major adus oamenilor, interesului public. Ei nu au acționat pentru propriul interes, ci pentru interesul public. Nu au sesizat nereguli care priveau propria persoană, ci nereguli, nedreptăți, corupție și abuz din sistem. Indiferent de background (vârstă, educație, naționalitate, domeniu de lucru), există un model pentru cazurile de whistleblowing. Imediat ce au lansat un semnal de alertă, acești oameni, în loc să fie recompensați în vreun fel de către societate, s-au găsit în această situație absurdă: hărțuiți de angajator, făcuți să arate ca niște criminali în ochii colegilor, izolați de restul angajaților, luptând cu legislația existentă care nu îi protejează destul sau chiar deloc, în imposibilitatea de a-și găsi un nou loc de muncă, din cauza faptului că reputația lor a fost distrusă. Acești oameni și-au pierdut carierele, locurile de muncă, uneori chiar familiile și sănătatea, casele, fiind tot timpul sub o presiune extremă.” Gianina Carbunariu, regizoare Din distribuția spectacolului „Oameni obișnuiți” fac parte actorii TNRS: Florin Coşuleţ, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș, Marius Turdeanu.

„Antisocial” de Bogdan Georgescu, este un spectacol inspirat de cazul unor elevi de liceu, care, în anul 2015, crează un grup secret pe o rețea de socializare, în care își ridiculizează profesorii. Unul dintre profesori se infiltrează în grup, folosind un cont fals și face toate discuțiile purtate de elevi în grupul secret, publice. Cazul generează o amplă dezbatere în presa locală și doar sub presiunea societății niciunul dintre elevi nu este pedepsit, dezbaterea se oprește și cazul este dat uitării. Spectacolul a avut premiera internațională în data de 12 iunie 2015, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacolul îi are în distribuție pe Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Ștefan Tunsoiu, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Gabriela Pîrlițeanu.

Grupul Iza, creat de instrumentistul Ioan Pop, este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate grupuri de muzică tradițională maramureșană, atât în România cât și în străinătate. La Sibiu, pe scena TNRS, Grupul Iza poate fi văzut alături de actorii naționalului sibian în producția „Electra”, regia Mihai Măniuțiu.

Toate spectacolele prezentate de TNRS la Paris, în cadrul proiectului Focus România vor avea loc la Théâtre de la Ville – Théâtre des Abbesses, după cum urmează:

  • 11, 12, 13 decembrie, „Antisocial”, de Bogdan Georgescu, ora 20:00
  • 15, 17 decembrie, ora 20:00: „Oameni obișnuiți” de Gianina Cărbunariu
  • 16 decembrie, ora 16:00, „Oameni obișnuiți” de Gianina Cărbunariu
  • 18 decembrie, ora 20:00, concert Grupul Iza
Informații pe larg și bilete pentru spectacolele din Paris ale TNRS aici. Sezonul România – Franța 2019 este organizat de Guvernul României, Ambasada Franței în România, Institutul Cultural Român și Institutul Francez. Informații despre spectacolele și evenimentele TNRS sunt publicate pe siteul oficial al teatrului, pe pagina oficială de facebook a TNRS sau pe contul de instagram al naționalului sibian.
  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Constantin Chiriac a fost decorat cu „Ordinul Soarelui Răsare” de către Guvernul Japoniei – cel mai înalt ordin japonez acordat cetățenilor străini.
„Fantoma e aici”, în regia japonezului Kushida Kazuyoshi, este primul spectacol al toamnei în care n

Constantin Chiriac, actor și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost decorat de către Guvernul Japoniei cu „Ordinul Soarelui Răsare”, decorați..

citeste tot articolul

La mulți ani, Ciprian Scurtea!

Astăzi este ziua de naștere a actorului Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Ciprian Scurtea. Ciprian Scurtea este cunoscut publicului din producțiile naționalului sibian „Vedere de pe pod”, regia Eugen Jebeleanu, spectacol..

citeste tot articolul

TNRS prezent cu „Omul cel bun din Sîciuan” la Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava.
Constantin Chiriac a susținut două recitaluri de poezie și o conferință în cadrul evenimentului.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în această seară, miercuri, 22 mai 2019, la Suceava, în cadrul evenimentului Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link