FOCUS
info

Spectacolul „10” deschide FEST-FDR 2018

05-May-2018

Spectacolul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, „10”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă în 5 mai, de la ora 19:00, la Teatrul Național din Timișoara, în deschiderea Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Spectacolul a avut premiera la finalul anului trecut și are la bază textul scris de Csaba Székely, special pentru această montare. Producția a fost selecționată în cadrul modulului FDR al FEST-FDR, eveniment care se desfășoară în perioada 5-13 mai 2018, în orașul de pe Bega.

„10” este un proiect original, inspirat de cele zece porunci din Vechiul Testament. Acestea au reprezentat codul moral al poporului lui Israel și au stat, de asemenea, ca fundament etic pentru întreaga Creștinătate de două mii de ani încoace. Textul conține zece scene de sine stătătoare, dar și interconectate, având zece personaje principale. Structura de tip puzzle se dezvoltă și se completează treptat într-un scenariu complex de tip polițist, fiecare scenă având drept protagonist unul dintre cele zece personaje, care își prezintă viața din propria-i perspectivă, a celui care încalcă una dintre cele zece porunci biblice. Subiectul este inspirat într-o măsură destul de însemnată din experiențele personale ale actorilor, dar ele au fost dezvoltate și ficționalizate de către dramaturg.

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, un proiect finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, privind artele spectacolului și implicarea participativă a publicului.

Festivalul este organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, iar ediția din acest an se desfășoară sub semnul unei triade a schimbării: INVOLUȚIE-REVOLUȚIE-EVOLUȚIE.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

15 ianuarie 2019: Recital de poezie Constantin Chiriac la BRD Groupe Societe Generale și Academia Oamenilor de Știință din România.
Alte zece recitaluri Eminescu la Sibiu

Actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, susține marți, 15 ianuarie 2019, la București, recitalul „Domnule și frate Emi..

citeste tot articolul

TNRS singurul teatru din România care a jucat pe scena Théâtre de la Ville, Paris.
Naționalul sibian primit cu aplauze la scenă deschisă în Franța.

„Antisocial”, de Bogdan Georgescu, „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu și un concert al Grupului Iza din Maramureș sunt spectacolele pe care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu le-a prezentat în perioa..

citeste tot articolul

Coregraful Gigi Căciuleanu deschide seria conferințelor speciale FITS și TNRS din 2019

Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 17:00, va avea loc la Librăria Habitus Sibiu, prima conferință specială FITS și TNRS din anul 2019, eveniment care îi va aduce într-un dialog inedit despre dans, teatru și poezie, pe Constantin Chiriac,..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link