FOCUS
info

Regal la conferințele FITS:
Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete

25-Apr-2018

TNRS și FITS au bucuria de a anunța o nouă ediție a conferințelor FITS și un invitat foarte special, dar și extrem de apreciat de public: Silviu Purcărete. Programat pentru 27 aprilie 2018, ora 18:00, la Librăria Habitus, dialogul se va desfășura sub titlul „Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin”.

Considerat unul dintre cei mai importanți regizori ai lumii, Silviu Purcărete este o prezență mai degrabă discretă dincolo de porțile teatrelor, geniul său găsindu-și expresia prin amprenta unică de regizor a unor spectacole de excepție, premiate la nivel internațional, printre care și producții faimoase, montate la naționalul sibian, precum: „Faust”, „Metamorfoze”, „Călătoriile lui Gulliver”, „D'ale carnavalului”, „Lulu” sau „Oidip”.

„E o mare onoare și un privilegiu să fiu în dialog cu unul dintre cei mai importanți artiști din zona artelor spectacolelor din România și din lume, precum este domnul Silviu Purcărete. Vom face o incursiune în lumea poveștilor, în lumea copilăriei, a copilăriei mature și încrederii care leagă oamenii, personalitățile și structurile importante care au primit certificare în timp. Propunem un dialog al bucuriei de a comunica dincolo de cuvinte, în numele prieteniei și exigențelor pe care artiștii liberi le impun”, spune Constantin Chiriac despre această întâlnire.

Un dialog-eveniment, o discuție despre „bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin” și o incursiune în tainele unui creator absolut - un regal. Vineri, 27 aprilie 2018, de la ora 18, la Librăria Habitus. Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală al ULBS și sprijinit de Librăria Habitus. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, iar la finalul acesteia cei prezenți au ocazia să intre în dialog cu invitații, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

15 ianuarie 2019: Recital de poezie Constantin Chiriac la BRD Groupe Societe Generale și Academia Oamenilor de Știință din România.
Alte zece recitaluri Eminescu la Sibiu

Actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, susține marți, 15 ianuarie 2019, la București, recitalul „Domnule și frate Emi..

citeste tot articolul

TNRS singurul teatru din România care a jucat pe scena Théâtre de la Ville, Paris.
Naționalul sibian primit cu aplauze la scenă deschisă în Franța.

„Antisocial”, de Bogdan Georgescu, „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu și un concert al Grupului Iza din Maramureș sunt spectacolele pe care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu le-a prezentat în perioa..

citeste tot articolul

Coregraful Gigi Căciuleanu deschide seria conferințelor speciale FITS și TNRS din 2019

Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 17:00, va avea loc la Librăria Habitus Sibiu, prima conferință specială FITS și TNRS din anul 2019, eveniment care îi va aduce într-un dialog inedit despre dans, teatru și poezie, pe Constantin Chiriac,..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
ifa.de
link
PIC
link
VOICES
link