FOCUS
info

O altă „Electra” pe scena naționalului sibian

08-Nov-2017

Producția Teatrului German de Stat Timișoara, „Electra”, în regia lui László Bocsárdi, este prezentată pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, joi, 9 noiembrie, de la ora 19:00.

Spectacolul este o adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea. În povestea Electrei și a lui Oreste – în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune – ultimele trei generații au fost urmărite de un blestem tot mai hâd. Pelops, Atreus și Agamemnon, ascendenții fraților pe linie paternă, întruchipează domnia și principiul masculin. Și exact asta le cauzează pierirea: nu iau în considerare locul femeii, iraționalitatea, și nici sanctitatea nașterii. Își sacrifică rând pe rând copiii pe altarul câte unei cauze pe care o cred sfântă. Au devenit orbi la ceea ce este fragil, asemenea unui copil neglijat care își pretinde dreptul la existență și devine îngrozitor, bate din picioare și cere sânge.

Din distribuție fac parte actorii Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Radu Vulpe, iar înregistrarea muzicală a fost creată cu participarea lui Lucian Petrila (vioară), a Gabrielei Petrila (vioară), a Laurei Șain (violoncel), și a Iulianei Ambăruș (violă).

Forumul German Sibiu susține acest schimb cultural pentru promovarea teatrului de limba germană din România și pentru a facilita accesul publicului din Sibiu la un spectacol al Teatrului German de Stat Timișoara. În contrapartidă, spectacolul TNRS, „Martiri”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă la Timișoara în 17 decembrie, continuând astfel colaborarea dintre cele două teatre. Pentru această producție, Iustinian Turcu a primit în acest an premiul UNITER, categoria „Debut”, pentru rolul Georg.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

Școala de Teatru și Management Cultural din Sibiu: peste 50 de turnee naționale și internaționale. Astăzi este ultima zi de înscriere la specializările actorie, teatrologie și management cultural (studii de licență).

Sibiul are una dintre cele mai active școli de teatru din România. Cu o istorie de doar 21 de ani, Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu prezintă anual publicului din Sibiu nu mai puțin de patr..

citeste tot articolul

„Voi încerca să împart cu viitorii studenți tot ce am învățat la rândul meu din întâlnirile cu regizori cunoscuți.” Ofelia Popii, profesor de an la Școala de Teatru și Management Cultural de la Sibiu.

Ofelia Popii, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe de teatru și film din România, va fi începând din anul universitar 2018 – 2019 profesor de an în cadrul Școlii de Teatru și Management Cultural &ndas..

citeste tot articolul

Regizorul german Alexander Riemenscheneider montează la TNRS un spectacol despre absurdul birocratic european. „Hin und her / Încoace și încolo” va avea premiera sâmbătă, 15 septembrie 2018.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 19:00, la Sala Mare (Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 2), premiera spectacolului cu piesa „Hin und her / Încoace și încolo”,..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
IFA
link