FOCUS
info

Conferință specială susținută de Ioan Holender la ULBS

08-Mar-2018

Ioan Holender susține o conferință specială a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, pentru studenții Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, vineri, 9 martie, de la ora 10:00, la studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte.

Tema conferinței este leadership în cultură și artă și se va desfășura sub forma unui dialog cu președintele FITS, Constantin Chiriac. Membru de onoare al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Ioan Holender este cunoscut publicului FITS pentru conferințele susținute de-a lungul edițiilor, dar și pentru prezența la Sibiu, în anul 2017, alături de ServusTV, când a realizat o ediție a emisiunii „kulTOUR mit Holender”, în care a prezentat povestea festivalului telespectatorilor din Germania, Austria și Elveția.

Ioan Holender s-a născut în Timișoara și s-a stabilit ulterior în Austria, unde a studiat canto la Conservatorul din Viena și a absolvit studiile universitare în 1962. Între 1962-1966 a fost angajat ca prim bariton la Teatrul de Operă din Klagenfurt. Din 1992 până în 2010, a ocupat funcția de Director al Operei de Stat din Viena și este cel mai longeviv director al instituției, de la înființarea acesteia. Timp de șapte ediții, a ocupat funcția de Președinte de onoare și Director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” din București. Este consilier artistic al Metropolitan Opera New York și al Festivalului de primăvară din Tokyo și realizează emisiunea de cultură „kulTOUR mit Holender”, transmisă săptămânal în Austria, Germania și Elveția, de postul de televiziune austriac ServusTV.

  
focus
info
programul de spectacole
agenda
turnee
agenda
focus tnrs
info

La final de festival, TNRS prezintă noi evenimente

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Ariel Inter Fest” spectacolul „Călătoriile lui Gulliver”. Reprezentația are loc astăzi, de la ora 20:00, la Casa d..

citeste tot articolul

Teatrul sibian împlinește astăzi 230 de ani

Astăzi, 1 iunie, aniversăm cu toții nu doar Ziua Copilului ci și 230 de ani de la înființarea primului teatru din Europa Centrală și de Est. Gânduri bune la aniversare, ne înclinăm în fața spectatorilor care ne trec pragul zi ..

citeste tot articolul

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” a fost anulat

Reprezentațiile spectacolului „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, programate în 30 și 31 mai, de la orele 19:00, la Fabrica de Cultură, sala Eugenio Barba, au fost anulate ca urmare a îmbol..

citeste tot articolul

sibfest.ro
link
sibiuartsmarket.ro
link
citiesonstage.eu
link
bespectactive.eu
link
power of diversity
link
IFA
link